Victoria Asigurări

Ratele oficiale de schimb

25.05.2013


USD12.5144
EUR16.1278
RON3.6964
RUB0.3985
UAH1.5365

Stiri

2008-12-17
Moldovenii riscă să dispară în 50 de ani

Republica Moldova se numără printre ţările în care numărul populaţiei cu vârsta de peste 65 de ani se va dubla în următoarele două decenii, procesul de îmbătrânire avansând într-un ritm fără precedent.

»»»

2008-12-02
Deşi minimul de existenţă pentru pensionari reprezintă 1 120 lei, valoarea medie a pensiei constituie circa 550 lei

Mărimea unei pensii medii asigurată de stat constituie doar circa 60% din minimul de existenţă pentru pensionari, de aici rezultă ineficienţa sistemului public de pensii. 

»»»

2008-12-02
Salariul pe economie a avut o creştere reală de 9 la sută, în zece luni

Inflaţia erodează salariul, în zece luni ale acestui an creşterea reală a acestuia a fost de 9,0%, cu mult sub avansul în valoare nominală de 24%. În lunile ianuarie-octombrie 2008, salariul pe economia naţională a fost în medie de 2474,9 lei, a anunţat lunii Biroul Naţional de Statistică (BNS).

»»»

Principala

În premieră absolută, în R. Moldova a apărut o posibilitate inedită pentru compania Dumneavoastră de a oferi angajaţilor un pachet social cu adevărat deosebit şi unic prin importanţa şi beneficiile sale. Aceasta a devenit posibil odată cu lansarea primului plan de pensii private „Victoria Raţional" de către Fondul Nestatal de Pensii „Primul Fond de Pensii", creat în cadrul Companiei de Asigurări „Victoria Asigurări" SRL.

Criza demografică din întreaga Europă din ce în ce mai mult accentuează problema asigurării unui venit decent după pensionare. Această problemă este şi mai actuală pentru R. Moldova unde pensiile garantate de Stat nu sunt în stare să acopere nici jumătate din minimul de existenţă a pensionarilor, iar întregul sistem public de pensii se află în prag de faliment.

„Primul Fond de Pensii", bazat pe practica occidentală de succes, propune o soluţie viabilă şi mutual avantajoasă atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori. Aceasta constă în asigurarea pensiilor suplimentare pentru membrii fondului pe care le vor primi odată cu venirea vârstei de pensionare cu condiţia transferării în contul de pensie a Beneficiarului a unor contribuţii lunare, trimestriale, semestriale sau anuale care ulterior fiind învestite în diverse intrumente financiare, vor asigura o creştere a capitalului depus de membrii Fondului.  

Mecanismul de lucru: contribuţiile defalcate în conturile beneficiarilor Fondului sunt reînvestite în instrumente financiare conform principiilor securităţii, diverficării şi lichidităţii activelor. Prin urmare, membrii fondului vor obţine la pensionare echivalentul sumei învestite de bani plus beneficiile de pe urma activităţii investiţionale a Fondului.